O entitate juridică (firmă, organizație nonprofit, instituție publică etc.) pot fi considerată drept „națiune” la scară mică, cu credințe, norme, produse şi valori proprii. Ca atare, cultura organizației este similară culturii naționale, adică îşi are originea în istorie, mituri, eroi, semne și simboluri, produse și valori moștenite și create, precum și alte elemente care creează acelaşi tip de subconştient colectiv şi influenţează în mod critic abilitatea sistemului de a se schimba.
La nivel național, deşi diferenţele dintre oameni sunt imense, există o structură a acestei varietăţi ce poate servi ca bază pentru înţelegere şi conlucrare reciprocă în familie, şcoală, loc de muncă, societate, pe plan internațional. Aceasta este cultura, cu toate aspectele şi domeniile sale tangente.
În 1871, E. B. Taylor, antropolog englez, preciza: „Cultura este un complex care include cunoştinţele, credinţele, arta, morala, legile şi toate celelalte dispoziţii, atitudini dobândite de om, în calitate de membru al societăţii”. Cultura pentru Taylor înseamnă „orice complex care include cunoştinţele, credinţele religioase, arta, morala, dreptul, obiceiurile şi toate capacităţile şi obişnuinţele pe care omul le dobândeşte în calitate de membru al societăţii”. Însă, cultura nu este doar o acumulare de cunoştinţe artistice, literare şi ştiinţifice, ea este compusă şi din practici, moştenite, din credinţe acceptate, din judecăţi şi emoţii. Mai mult decât atât, doi mari antropologi, Malinowski şi Boas, includ în cultură produsele manufacturate, bunurile, procedeele, tehnicile, ideile, obiceiurile şi valorile. Cu alte cuvinte, cultura nu este doar o versiune imaterială a universului obiectelor şi sufletului unui popor, ci include şi „echipamentul material”, realitatea supraindividuală, adică tehnici, procedee, instituţii.
O altă abordare a culturii realizată de doi cercetători americani, Kroeber şi Kluckhohn, încercând să desluşească specificul culturii, este relevantă pentru înțelegerea culturii organizației. Respectiva abordare propune analiza culturii într-o triplă relaţie: relaţia omului cu natura, relaţia omului cu omul şi relaţia omului cu valoarea. Dintr-o asemenea perspectivă, cultura cuprinde totalitatea valorilor spirituale şi materiale create în procesul istoric de afirmare a omului ca om, proces care evidenţiază progresul omenirii în cunoaşterea, transformarea şi stăpânirea naturii, a societăţii şi a cunoaşterii însăşi. Astfel, toate societăţile umane au o cultură care include cel puţin credinţele, valorile, normele, atitudinile împărtăşite de toţi membrii ei şi care îi ajută pe aceştia să trăiască în respectiva societate. Diferenţele existente între prezentul şi trecutul cultural al unei societăţi îşi au originea atât în motivările, conduitele şi comportamentele individuale care exercită influenţe hotărâtoare asupra credinţelor, normelor, percepţiilor, valorilor împărtăşite, cât şi în influenţele exercitate de către alte culturi. Aceasta înseamnă că, oamenii modelează cultural societatea (ca şi organizaţiile din care fac parte voluntar sau mai puţin voluntar), lăsându-se, în acelaşi timp, modelaţi de ea.
Ca atare, din perspectiva culturii naționale, orice organizaţie are o identitate proprie deoarece personalitatea şi imaginea fiecărei organizații sunt create în primul rând de oamenii care o compun. Aceştia vin în organizaţii cu valorile, credinţele, atitudinile lor despre lume şi viaţă şi, întâlnind valorile, credinţele, atitudinile, obiceiurile, normele din cadrul organizaţiei, fie le asimilează pe acestea, fie şi le vor propaga pe ale lor. Cert este că, din amestecul realizat de valori, convingeri, norme, credinţe, idealuri, comportamente etc., se naşte şi se dezvoltă cultura organizaţiei. Cultura asigură astfel unicitatea şi identitatea socială a unei organizaţii. Ea este mai mult decât atât, este un mod de viaţă pentru membrii organizaţiei. Cultura este ceva ce organizaţia are şi poate modifica în funcţie de obiectivele sale strategice, utilizându-l (pe acel ceva) ca pe un instrument de management și, în același timp, cultura este ceva ce organizaţia este (perspectiva antropologică) şi ca atare se manifestă în toate activităţile pe care le întreprinde.
Din această perspectivă, nici o firmă nu poate fi condusă în mod eficient și eficace dacă nu i se cunoaşte cultura. Iar în vederea cunoașterii, înțelegerii și analizei culturii unei organizații sunt necesare identificarea și determinarea atât a elementelor componente, a factorilor de influență cât și a formelor de manifestare ale culturii organizaționale. Se știe că, principalele elemente componente sunt date de produsele artificiale, membrii organizației, perspectivele, valorile, credinţele şi normele de comportament, precum şi concepţiile de bază ale organizaţiei. În plus, dezvoltată dintr-o diversitate de surse, cultura organizaţiei se manifestă prin intermediul simbolurilor, miturilor, ritualurilor, ceremoniilor, practicilor, precum şi prin comportamentul organizaţiei pe piaţă şi în societate.
Manoela Popescu